Despre una, despre alta 😉

Mai jos aveți drăguțul interviu oferit celor de la Unica.ro, cu ceva timp în urmă. Unul dintre acele interviuri în care întrebările sunt chiar mai bune decât răspunsurile 🤭

Linkul aici sau detaliat puțin mai jos.

Vara trecută, pentru tine a început un nou capitol. Practic, fetita ta s-a grăbit să te cunoască. Cum a fost întâlnirea cu Corina Maria?

Plină de emoții! Am așteptat cu așa nerăbdare ziua în care urma să vină pe lume, însă abia când am ajuns la spital a început să îmi bată inima cu putere și să mă simt de parcă eram în fața celui mai important examen din viața mea. Îmi doream să o cunosc, dar eram pur și simplu îngrozită. În mod surprinzător, abia când am ajuns în sala de operații, am reușit să mă liniștesc. A fost doar meritul doamnei doctor Diana Comandașu și al echipei sale medicale care mi-au dat încredere că va fi bine. Și chiar așa a fost! Ba mai mult, fetița noastră a pășit în această lume în râsetele și aplauzele noastre. Am pupat-o, am mângâiat-o și i-am promis atunci că îi voi fi mereu alături, necondiționat.

Continuă lectura „Despre una, despre alta 😉”

Părinți perfect de imperfecți!

– Eeeih, și cum sunt viețile voastre de când ați devenit părinți?

Acum, că ați văzut cum e să fiți părinți, când îi mai faceți un frățior sau o surioară Corinuței?

Acestea plus alte câteva întrebări apar inevitabil în mai toate discuțiile cu cei din jur, persoane apropiate sau cu care interacționăm ocazional.

De fiecare dată am rămas însă cu gândul la expresia asta: „ziua în care ați devenit părinți”… Și mi-am dat seama că, cel puțin pentru mine, nu a fost vorba despre ziua în care am aflat că sunt însărcinată, nici cea în care Cori a venit pe lume și nici după ce am adus-o acasă.

Scriam aici cât de frumoase au fost primele zile cu bebelușa noastră acasă! Dar și că după euforia acelor zile au început să apară marile mele temeri, mai ales că ele veneau pe un teren extrem de fertil.

În perioada sarcinii și imediat după ce am născut, am încercat să stau cât mai departe de opiniile, de sfaturile, de articolele sau blogurile cu și despre bebeluși, mame, părinți, sarcină și altele. Sigur că eram la curent cu chestiunile generale, de bun simț, dar doar atât. După ce am născut, mi-am dat seama că am greșit. Cel puțin așa credeam atunci!

Continuă lectura „Părinți perfect de imperfecți!”