Nu seamănă cu niciun alt loc vizitat de noi până acum, este un melanj aproape perfect între sărăcie și opulență, e plin de contradicții la tot pasul, dar nu ai cum să nu îl iubești! Așa că iată-ne din nou în misteriosul, copleșitorul, seducătorul Istanbul, cel plin de veselie, culoare și voie bună.
De data asta cu avionul, nu cu mașina. Vă povesteam acum doi ani, în prima noastră vacanță în Istanbul, cum ne-a șocat pur și simplu felul în care se circulă în acest imens oraș. Dacă nu mai știți, lecturați puțin aici 🤭 De această dată, am convins soțul – nu foarte greu, dat fiind că am plecat și cu fetița – să luăm bilete de avion și bine am mai făcut!
Și pentru noi doi, dar mai ales pentru ea: să petrecem o lună de zile în cea mai frumoasă țară din lume. Desigur că Italia, cum altfel? Nu mai e cazul să vă spun că a fost, este și cred că va rămâne destinația noastră turistică preferată. Am scris despre ea aici, aici, aici și aici și sunt convinsă că voi mai scrie mult și bine.
Planul, gândit acum multă vreme, a devenit realitate la sfârșit de mai, când m-am înarmat cu mult curaj și am luat două bilete (pentru mine și fetiță) doar dus către nordul Italiei. Soțul, cele două pisici și multele bagaje au ajuns după și mai multe ore petrecute în cei aproape 1.300 de kilometri parcurși cu mașina. Drumul lor a fost lung și obositor, al nostru – scurt, distractiv și relaxant.
Nu a fost prima dată când am călătorit cu avionul cu fetița, așa că nu aveam prea multe emoții. Știam și din experiențele anterioare ce să nu fac în călătoria cu un copil atât de mic. Cel puțin în teorie, că în practică se poate întâmpla oricând, orice. Cum pentru noi a fost însă de fiecare dată de la bine în sus, poate voi scrie cât de curând un articol cu câteva sfaturi utile celor care se încumetă să urce în avion cu un bebeluș.
Cert este că a dormit și la dus și când ne-am întors acasă, iar eu am avut timp să văd câteva filme pe care le vânam de ceva vreme. Happy mum, happy baby!
Despre frumoasa Slovenie scriam aici, anul trecut, tot pe vremea asta. Vă „spuneam” atunci că am tranzitat țara de zeci de ori în călătoriile noastre prin străinătate, dar am vizitat-o de doar două ori. Anul trecut vă povesteam despre Portoroz și Piran, superbele stațiuni de pe riviera slovenă, astăzi m-am gândit să scriu despre Bled, frumosul orășel desprins parcă din povești. Nu știu cum o fi vara aici, dar noi l-am vizitat în mijlocul iernii, iar locul era aidoma unui tărâm de basm, plin de magie și cu un farmec aparte.
Așezat la poalele munților, micul oraș cu aer medieval a fost binecuvântat cu un lac de de culoarea smaraldului, un mândru castel ridicat pe creasta unei stânci, dar și cu o insulă în formă de lacrimă, despre care oamenii locului spun că ar fi din vremuri preistorice. Noi am ajuns pe insulă cu o pletna, un fel de barcă mai mare, acoperită și condusă de un singur vâslaș. Dacă sunteți curajoși și vremea ține cu voi, puteți opta pentru o mică barcă cu două vâsle, pe care să o manevrați singuri. Este de altfel și varianta cea mai ieftină dintre toate modalitățile tradiționale de a ajunge pe micuța insulă. Spun tradiționale pentru că pe lac nu sunt permise de niciun fel ambarcațiunile cu motor.
Deși e doar un mic petic de pământ, Insula Bled are câteva clădiri, fiecare cu poveștile și legendele sale. De exemplu, actuala biserică, ce datează din secolul al XVII-lea, ar fi construită pe locul unde s-a fi aflat odinioară templul dedicat zeiței Živa – zeiţa dragostei şi fertilităţii în mitologia slavă. O legendă locală spune că templul a dispărut în timpul luptelor dintre păgâni și creștini, cei din urmă reușind să ridice aici un lăcaș de cult.
Mă uitam la pozele din Malta și mă gândeam că aș putea să îmi petrec niște ani din viață doar vizitând-o. O fi ea o țară mică, dar pare că fiecare colțișor are o poveste.
Am scris aicidespre frumusețea incredibilă a insulei și despre locuri de poveste. Astăzi, aș vrea să scriu mai mult despre chestiuni ușor mai „tehnice”, presărate cu doar câteva povești 😙
Au râvnit la ea, de-a lungul timpului, grecii, romanii, bizantinii, maurii, francezii, britanicii, dar și noi, mai bine de un an de zile 🙂
Vorbesc, desigur, despre Malta – micuța țară insulară, superb modelată de natură în mijlocul Mediteranei. De fapt, un arhipelag format din 6 insule (doar 3 sunt locuite) de o frumusețe atemporală cu locuri istorice și pitorești, mare cu apă turcoaz, soare, străduțe înguste, biserici, palate, grădini opulente, muzee, teatre, puburi, restaurante și câte și mai câte. O țară îmbrăcată aproape toată într-o piatră de culoarea mierii. De altfel, romanii așa i-au și spus „Melita”, în limba latină „melita” înseamnă „miere”.
Am ajuns în Malta puțin după 1 noaptea (ora locală). Am plecat dintr-un București ploios și rece și am ajuns la aproape 20 de grade, pe un vânt tăios și foarte uscat. Șoferul chiar se plângea că „e mult prea frig”. Pentru noi, însă, un aer neașteptat de cald și senzația că am ajuns într-un loc din Orientul Mijlociu. De altfel, denumirile străzilor, accentul arăbesc al locuitorilor (al celor care vorbeau în malteză – una dintre limbile lor oficiale, pe lângă engleză și italiană) și arhitectura unor clădiri, zărite din taxi, ne-au cam făcut să ne întrebăm pe unde am ajuns. Nimic din ce citisem înainte nu avea legătură cu ce experimentam în acele momente. Abia când am ajuns la hotel, am avut sentimentul că suntem în Europa, e drept că de Sud și într-o țară insulară! Aveam să descoperim a doua zi ce amalgam cultural și arhitectural poate fi această mică țară!
A trecut ceva vreme de când nu am mai scris aici, poveștile sunt multe, timpul însă e tare greu de împărțit astfel încât să reușesc să stau relaxată în fața laptopului și să mă pot apuca liniștită de scris.
Mă pregăteam să vă povestesc despre vacanța noastră în Italia, din luna mai. De câțiva ani a devenit aproape o tradiție ca la început de mai să fim acolo. Știți, v-am tot povestit despre slăbiciunea mea pentru Italia! Nicio altă țară nu ne-a impresionat și fermecat așa cum a făcut-o și o face de fiecare dată. Am străbătut-o în lung și în lat – mai puțin partea de sud – dar de fiecare dată când ajungem în Peninsulă descoperim locuri noi sau pur și simplu le revedem cu mare drag pe cele de suflet!
Nu voi scrie acum despre Italia, dar nici nu mă pot abține să nu vă las măcar câteva imagini, cu promisiunea ca o nouă postare despre locurile minunate descoperite și redescoperite să o păstrez pentru the very next time…
Astăzi, însă, vreau să vă povestesc despre cea mai recentă vacanță a noastră, cea din Bulgaria.
Prima dată am ajuns în țara vecină acum mai bine de 11 ani, în perioada Sărbătorilor de Paște, la invitația nașilor noștri. Nisipurile de Aur, all inclusive și gașcă mare, mare. Nu aveam foarte mari așteptări, doar că am descoperit atunci o țară extrem de frumoasă, cu un fel de a face turism pe care nu îl mai întâlnisem în afara granițelor. Ne-am simțit aproape ca acasă, hotelul era plin de români, recepționerii, chelnerii, cred că toți știau/vorbeau românește. Sau cel puțin înțelegeau ce vorbeam noi! Cinste lor și celor care i-au învățat să facă turism la un așa nivel.
Am mai vizitat atunci Nessebar (o bijuterie de oraș) și puțin din Balcic.
O țară mică, frumoasă și cochetă cu o populație cam cât are Bucureștiul. Am tranzitat-o de zeci de ori în călătoriile noastre prin străinătate, dar am apucat să o vizităm de doar câteva ori.
Prima dată prin 2018, când am ajuns în Bled și am fost fascinați de orășelul desprins parcă din povești. Acum pașii ne-au purtat tocmai prin Portoroz și Piran, superbele stațiuni de pe riviera slovenă.
Întregul merit pentru această frumoasă experiență îi aparține Mioarei (mama soțului meu)😊. Ea a venit cu ideea să ne întâlnim în Slovenia, în Portoroz, și să petrecem sărbătorile împreună, măcar câteva zile. A găsit un loc de cazare absolut minunat: o pensiune familială, cu o curte uriașă, terasă și foișor. Un loc perfect!
Mai trecusem prin acest oraș, în urmă cu niște ani, dar niciodată nu l-am luat în calcul ca pe o destinație de vacanță. Doar că Portoroz, de fapt, toate aceste mici orașe pe care am reușit să le vizităm acum mi s-au părut ca niște nestemate.
Bijuterii prețioase de care slovenii au atâta grijă!
Încep prin a scrie rândurile acestea cu gândul la ce s-a întâmplat weekendul trecut în inima Istanbulului: atentatul în urma căruia 6 oameni au murit, iar mai bine de 80 au fost răniți. Vă spun sincer că acum aproape trei săptămâni – când ne plimbam agale pe bulevardul Istiklal – nu am avut nici măcar o secundă senzația de nesiguranță sau de teamă! Era totul atât de viu, de cosmopolit, de fermecător. Ne-a vrăjit pur și simplu! Și nu pot decât să regret că lumea se va raporta din nou la Istanbul ca la un loc în care oamenii sunt uciși în atentate teroriste!
Da, acum Istanbulul e și despre destine curmate brusc în urma unor acte odioase și ticăloase!
Dar Istanbulul este și despre veselie, culoare, voie bună și dorință de viață!
V-am mai spus, cred, că nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Că este seducător, copleșitor, un melanj aproape perfect între opulență și sărăcie, că e plin de contradicții la tot pasul, dar că nu ai cum să nu îl iubești!
Este singurul oraș din lume întins pe două continente (Europa și Asia), a fost capitală a 3 mari imperii (Roman, Bizantin și Otoman) și are mai bine de 15 milioane de locuitori. Istanbulul are ceva pentru fiecare gust, atracțiile turistice sunt și ele la tot pasul, așa că astăzi vă povestesc ce ne-a plăcut cel mai mult și ce am reușit să vizităm în cele câteva zile petrecute în orașul plin de viață, farmec și culoare.
Vă spuneam aici că am ales să ne cazăm în Sultanahmet, în partea europeană, pentru că în această zonă sunt localizate mai toate obiectivele turistice. Pe aproape toate le-am făcut la pas…
Copleșitoare! Așa aș putea descrie experiența noastră în orașul întins pe cele două continente.
Am plecat în vacanța aceasta fără prea multe așteptări. În afară de câteva obiective turistice pe care le aveam pe listă, am încercat să nu mă documentez prea mult și nici să nu mă las influențată de părerile pro sau contra ale celor din jur (mai mult contra).
– E foarte posibil să nu îți placă. E frumos acolo, dar parcă e prea aglomerat. E prea multă mizerie și mai e și multă sărăcie. Nu m-aș mai duce acolo a doua oară…
Cam așa sunau ”încurajările” celor care au vizitat Istanbulul. Cei mai mulți, e drept, doar tangențial ca turiști. Fie au fost în trecere, fie în interes profesional și au apucat să viziteze doar pe ici-colo.
Dar mai bine să o luăm cu începutul și să vă împărtășesc acum impresiile mele despre metropola cu mai bine de 15 milioane de locuitori.
O iubesc atât de mult încât cred că pot vorbi despre ea la nesfârșit! Am vizitat-o de atâtea ori, dar până și locurile revăzute au continuat să ne surprindă. Pe lângă cele despre care v-am mai povestit pe aici, în această vară am revăzut și Monte Grappa – masivul de aproape 1.800 de metri și frumoasele sale peisaje care te îmbie în orice anotimp la tot felul de drumeții. De altfel, dintre toate de până acum, vă pot spune că pe Grappa, vara asta, am experimentat cea mai lungă și epuizantă drumeție. Însă, pe cât de istovitoare, pe atât de frumoasă, mai ales că ne-am început ziua cu acest superb Răsărit! Nicăieri în lume nu ne zâmbește soarele mai frumos ca pe Cima Grappa.
