Poveste malteză

Au râvnit la ea, de-a lungul timpului, grecii, romanii, bizantinii, maurii, francezii, britanicii, dar și noi, mai bine de un an de zile 🙂

Vorbesc, desigur, despre Malta – micuța țară insulară, superb modelată de natură în mijlocul Mediteranei. De fapt, un arhipelag format din 6 insule (doar 3 sunt locuite) de o frumusețe atemporală cu locuri istorice și pitorești, mare cu apă turcoaz, soare, străduțe înguste, biserici, palate, grădini opulente, muzee, teatre, puburi, restaurante și câte și mai câte. O țară îmbrăcată aproape toată într-o piatră de culoarea mierii. De altfel, romanii așa i-au și spus „Melita”, în limba latină „melita” înseamnă „miere”. 

Am ajuns în Malta puțin după 1 noaptea (ora locală). Am plecat dintr-un București ploios și rece și am ajuns la aproape 20 de grade, pe un vânt tăios și foarte uscat. Șoferul chiar se plângea că „e mult prea frig”. Pentru noi, însă, un aer neașteptat de cald și senzația că am ajuns într-un loc din Orientul Mijlociu. De altfel, denumirile străzilor, accentul arăbesc al locuitorilor (al celor care vorbeau în malteză – una dintre limbile lor oficiale, pe lângă engleză și italiană) și arhitectura unor clădiri, zărite din taxi, ne-au cam făcut să ne întrebăm pe unde am ajuns. Nimic din ce citisem înainte nu avea legătură cu ce experimentam în acele momente. Abia când am ajuns la hotel, am avut sentimentul că suntem în Europa, e drept că de Sud și într-o țară insulară! Aveam să descoperim a doua zi ce amalgam cultural și arhitectural poate fi această mică țară!

Valletta

Am început călătoria noastră din capitala Valletta, despre care se spune că este cea mai fortificată capitală din lume. Eu aș spune mai degrabă că este cea mai frumoasă! Dintre toate văzute de noi până acum, fără doar și poate, ocupă primul loc. 

Plină de rafinament, cu clădiri impresionante – cele mai multe în stil baroc – cu străduțe înguste și întortocheate, cu celebrele uși colorate și balcoanele mici și cochete. 

Pașii ne-au purtat până la Grădinile Barrakka, împărțite în Grădinile Inferioare și Superioare, cu ale lor superbe panorame, vegetație luxuriantă și monumente la tot pasul. Au fost construite pentru cavalerii italieni și a durat aproape 150 de ani până să fie deschise și locuitorilor de rând.

Din capitala Valletta am ajuns în fosta capitală, Mdina. Un oraș construit acum aproape 4 mii de ani și conservat sau mai bine zis impecabil restaurat. 300 de locuitori și mai bine de 800 de mii de turiști într-un orășel ca un muzeu.

 „Citta’ Notabile” – în traducere „orașul nobil”. Bijuteria arhipelagului i-aș spune eu!

Un alt loc cu un farmec aparte este Marsaxlokk. Ne așteptam ca micuțul sat pescăresc să fie plin de bărcuțe colorate. Nu au făcut bărcile spectacol, cred că am văzut maximum două sau trei în culori stridente, au făcut-o însă clădirile! Cele mai multe cu uși și geamuri în culori vibrante amestecate cu celebra piatră de culoarea mierii.

Și să nu uit de vederea din capătul micuței faleze. E superbă! Noi am ajuns în sat duminică, la prânz, când era deschisă faimoasa piață de pește. Ne-am plimbat puțin, dar pentru că era foarte aglomerat am căutat un loc cât mai ferit de zumzetul specific unui astfel de târg. Și bine am făcut, pentru că am ajuns aici:

La finalul plimbării am găsit, cu greu, un loc liber la un restaurant, la malul mării, unde am testat produse pescărești. Oricum ar fi și orice ați auzi, Marsaxlokk merită vizitat! Măcar pentru istoria sa de două milenii și farmecul trecutului atât de…prezent aici. 

Și pentru că veni vorba despre mâncare. La capitolul gastronomie, nu mi s-a părut că Malta excelează. Bine, poate și pentru că produsele lor tradiționale – preparatele din miel și cal – nu sunt deloc pe gustul meu. Deloc, adică deloooooc! Veți experimenta însă, la tot pasul, un mix de bucătărie arabă, italiană și britanică. Favoritele mele și în această vacanță: peștele și fructele de mare în orice combinație, înghețata locală și micul dejun de la hotelul unde am fost cazate :))

Cam atât pentru acum, dar vă aștept și data viitoare să mai stăm puțin la povești. O fi țara asta mică, dar poveștile sunt lungi, iar pozele cu zecile.