Mă uitam la pozele din Malta și mă gândeam că aș putea să îmi petrec niște ani din viață doar vizitând-o. O fi ea o țară mică, dar pare că fiecare colțișor are o poveste.
Am scris aicidespre frumusețea incredibilă a insulei și despre locuri de poveste. Astăzi, aș vrea să scriu mai mult despre chestiuni ușor mai „tehnice”, presărate cu doar câteva povești 😙
Au râvnit la ea, de-a lungul timpului, grecii, romanii, bizantinii, maurii, francezii, britanicii, dar și noi, mai bine de un an de zile 🙂
Vorbesc, desigur, despre Malta – micuța țară insulară, superb modelată de natură în mijlocul Mediteranei. De fapt, un arhipelag format din 6 insule (doar 3 sunt locuite) de o frumusețe atemporală cu locuri istorice și pitorești, mare cu apă turcoaz, soare, străduțe înguste, biserici, palate, grădini opulente, muzee, teatre, puburi, restaurante și câte și mai câte. O țară îmbrăcată aproape toată într-o piatră de culoarea mierii. De altfel, romanii așa i-au și spus „Melita”, în limba latină „melita” înseamnă „miere”.
Am ajuns în Malta puțin după 1 noaptea (ora locală). Am plecat dintr-un București ploios și rece și am ajuns la aproape 20 de grade, pe un vânt tăios și foarte uscat. Șoferul chiar se plângea că „e mult prea frig”. Pentru noi, însă, un aer neașteptat de cald și senzația că am ajuns într-un loc din Orientul Mijlociu. De altfel, denumirile străzilor, accentul arăbesc al locuitorilor (al celor care vorbeau în malteză – una dintre limbile lor oficiale, pe lângă engleză și italiană) și arhitectura unor clădiri, zărite din taxi, ne-au cam făcut să ne întrebăm pe unde am ajuns. Nimic din ce citisem înainte nu avea legătură cu ce experimentam în acele momente. Abia când am ajuns la hotel, am avut sentimentul că suntem în Europa, e drept că de Sud și într-o țară insulară! Aveam să descoperim a doua zi ce amalgam cultural și arhitectural poate fi această mică țară!