Locuri de vizitat în Italia – Assisi

În urmă cu niște ani, aflând de slăbiciunea mea pentru Italia, o colegă îmi lansa provocarea de a face un top al celor mai frumoase locuri din această țară. Am spus atunci, fără să stau prea mult pe gânduri, Veneția, Roma și Cinque Terre. Dacă m-ar întreba azi, aș adăuga fără putință de tăgadă și magnificul Assisi, unul dintre cele mai cunoscute orașe din Umbria. Un loc sfânt, încărcat de spiritualitate, emoție și peisaje care îți taie respirația! O lume despre care am citit doar în cărți, un oraș mărturie vie a vieții Sfântului Francisc, împânzit de lăcașuri care îți atrag privirea ca un magnet, toate parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Eeeh, și în lumea asta ce pare de mult uitată, se întâmplă să nimerești în mijlocul unui festival medieval, Calendimaggio di Assisi.

– Frumos, dar avem și noi Sighișoara noastră, îi spun soțului, aproape plină de emfază.

*Ni s-a întâmplat în urmă cu niște ani să ajungem în Sighișoara în plin Festival Medieval! A fost momentul în care cetatea ne-a cucerit definitiv. Decoruri de Ev Mediu, domnițe și cavaleri…Știți, cred, ce înseamnă Sighișoara!

Să ne întoarcem însă la Assisi, micuțul orășel celebru în toată lumea. Imaginaţi-vă că vă plimbaţi pe străduţele înguste, admirați casele de piatră, arhitectura și emoția locului, florile superbe și în lumea asta de poveste se aude în surdină muzica medievală, apoi, din ce în ce mai tare, se aud tobele medievale…

Continuă lectura „Locuri de vizitat în Italia – Assisi”