Astăzi, despre Sasha

Fix acum doi ani o adunam de pe străzi. Avea doar câteva luni, era speriată rău, înfometată, plină de purici și ne gândeam că e posibil să aibă și probleme de sănătate. La ce nu ne-am gândit prea mult – când am luat-o în brațe și am zis să o ducem acasă – că îl mai avem și pe Serghei (motănelul nostru avea atunci vreo 4 ani). Vedem cum facem, ne-om descurca noi cu amândoi!
Zbiera cât o țineau plămânii, iar ăsta i-a fost și norocul, să o auzim de la zeci de metri distanță. Când am ajuns cu ea în scara blocului și a dat de gustul pliculețelor cu mâncare umedă, s-a liniștit instant. Ea era fericită și torcea, noi eram șocați de felul în care…mânca. Nu cred să fi văzut vreodată mâncare în viețișoara ei! Cert este că acela a fost momentul în care dubiile mele, dacă o fi bine sau nu să o luăm, s-au spulberat.
Continuă lectura „Viața cu două pisici!”