Luna aceasta – luna primăverii, a iubirii și a femeii – vă recomand nu 3, ci 4 „cărțișoare”. Nu sunt ele cărți romantice, în nuanţe de roşu şi alb, dar vă garantez că sunt niște delicatese!
Pe scriitorul catalan Carlos Luis Zafón l-am descoprit în urmă cu foarte mulți ani, prin 2013, şi pentru că era extrem de prezent în online, mai mult l-am ascultat și aproape deloc citit. Vorbea extrem de bine, era foarte prezentabil (scriu la trecut pentru că Zafón a decedat în vara anului 2020) şi am suspectat atunci că este unul dintre acei autori capabili să facă valuri în întreaga lume doar printr-o excelentă strategie de marketing, nu şi printr-o scriitură care să te cucerească. Cu chiu cu vai, am cumpărat însă „Umbra vântului” și „Jocul îngerului” (mai mult la insistențele unei colege). Le-am ţinut în bibliotecă vreo câteva luni, apoi, după ce am citit primul volum din Cimitirul Cărţilor Uitate, am înţeles de ce Zafón devenise un așa fenomen.
Zafonmanía – era termenul folosit pentru a descrie nebunia generată de publicarea primului său roman din tetralogie, „Umbra vântului”.
Cele 4 romane sunt extrem de bine organizate, aparent fiecare cu o poveste proprie, dar cu legături fine de la o carte la alta şi cu personaje care completează suspansul. Poveşti înțesate de intrigi, de mistere, cu personaje de neuitat ale căror vieți se transformă radical de la o pagină la alta.
1. Seria acestor cărți este deschisă de „Umbra vântului” – romanul care a cucerit instant inimile a milioane de cititori. Acțiunea are loc în Barcelona anului 1945, iar protagonistul principal – Daniel Sempre – și tatăl său descoperă Cimitirul Cărților Uitate. Din acest moment, viața acestui tânăr se transformă radical! Nu vă spun în ce sens, mai bine vă las pe voi să descoperiți fascinanta poveste!

2. La 7 ani de la „Umbra vântului”, Zafón a recidivat! A publicat „Jocul Îngerului” care a devenit instant bestseller. O poveste magistrală care îl are în centru pe scriitorul David Martin, din nou frumoasa Barcelonă, dar cea a anilor ’20, o narațiune densă, condimentată cu mult suspans și multă magie.

3. În „Prizonierul cerului”, Zafón readuce în prim plan personaje din primul său roman. În dimineața zilei de Crăciun a anului 1957, îl regăsim pe Daniel Sempre în anticariatul tatălui său, când un personaj șchiop, ciudat și venit parcă din altă lume îi trece pragul și își manifestă interesul față de cel mai prețios volum din magazin, „Contele de Monte Cristo”. Deși nu pare să aibă vreo pasiune pentru cărți, misteriosul personaj insistă să cumpere ediția limitată și scrie chiar și o dedicație ciudată celui mai bun prieten al lui Daniel: „Pentru Fermín Romero de Torres, care s-a întors din morți și are cheia viitorului”…
Iar de aici narațiunea se complică și totul e presărat cu mult mister, cu secrete și, din nou, mult suspans. O scriitură atât de fluidă încât ai impresia că vezi un film în fața ochilor.

„Un roman al splendorii și al capcanelor, care la rândul lor ascund alte și alte capcane. În mâinile lui Carlos Ruiz Zafon, fiecare scenă împrumută aerul misterios din primele filme ale lui Orson Welles. Trebuie să fii cu adevărat romantic ca să-i poți aprecia întreaga valoare. Abia atunci lectura ta va fi excepțională.” (Stephen King)
4. „Labirintul spiritelor”, cartea care închide practic această tetralogie, leagă toate firele poveștilor anterioare. Are aproape 900 de pagini și este cea mai lungă și completă din întreaga sagă. Nu îmi dau seama dacă și cea mai frumoasă dintre toate! Încă nu mă pot decide….Cert este că și aici avem parte de răsturnări de situație, dezvăluiri și aventură.

Cam atât pentru acum. Ne vedem însă și data viitoare cu un alt top al cărților de citit într-o viață.
Până atunci, spor la citit și aștept sugestiile și recomandările voastre!