Mai greu, e drept, dar cu puțin noroc și o organizare ceva mai eficientă, o putem face destul de ușor. La partea cu organizarea nu stau chiar bine, așa că pun mai mult pe seama norocului faptul că am reușit în perioada asta să văd niște filme & seriale bune, dar și să termin câteva cărți.
E drept, Cori e mai năzdrăvană decât m-aș fi așteptat sau mi-am imaginat-o, așa că nu-mi rămâne decât să învăț să fac eu slalom printre activitățile ei. ❤️ Important e că mănâncă, se joacă și doarmeeee suficient cât să îmi mai rămână puțin timp și pentru citit.
V-am mai scris și în articolele anterioare, acestea sunt doar niște recomandări subiective, lecturi pe care sper că le veți parcurge cu drag cândva, cumva.
Așa că iată acum un top 3 al celor mai frumoase cărți citite după nașterea Corinei 😘
1. Încep cu ”A Death in Malta: An Assassination and a Family’s Quest for Justice”, scrisă de Paul Caruana Galizia, unul dintre fiii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, ucisă prin detonarea unei bombe amplasate sub mașina sa. Vă spuneam despre ea și aici. O carte cumpărată din aeroportul din Malta, la plecarea din frumoasa țară insulară. Am citit pe nerăsuflate până la aterizarea pe Otopeni…
Am terminat-o însă la vreo două, trei săptămâni de la vacanța noastră în Malta și mai că mi-a redeschis apetitul pentru o nouă vacanță în insula de care m-am îndrăgostit iremediabil.
2. ”Friends, iubiri și marele lucru teribil”, Matthew Perry.
„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.
După începutul acesta abrupt, celebrul actor șochează apoi prin modul extrem de onest și deschis în care vorbește despre dependența lui de alcool și droguri, o dependență care l-a măcinat o viață întreagă! Mie mi s-a părut o carte înfiorător de tristă, mai ales dacă o raportez la omul ce părea atât de vesel și mereu pus pe șotii. Părea!
Acum, după ce am terminat cartea, cred că mă reapuc de vizionat serialul.
3. Și închei recomandările de astăzi cu o carte recitită, ”Arhipelagul Gulag”– Alexandr Soljenițîn, și văzută acum cu alți ochi. Prima oară am citit-o în urmă cu vreo 20 de ani, era una dintre lecturile obligatorii de la facultate. Atunci nu m-a impresionat în mod deosebit, acum însă mi s-a părut mult mai bună! Plus că am privit-o mai degrabă ca pe un fel de anchetă jurnalistică, nu ca pe o carte. Este însă destul de greoaie și e nevoie de multă, multă răbdare.
Lumea are tot atâtea centre câte ființe vii există în ea. Fiecare dintre noi este centrul lumii şi universul se despică în două când ţi se şuieră în față: <<Eşti arestat!>> (…) Şi gata. Asta-i totul. Nu eşti în stare să pricepi nimic altceva, nici în prima oră, nici chiar în primele douăzeci şi patru de ore. În disperarea de care eşti cuprins, pe dinainte îţi licăreşte încă, precum o jucărie, lumina unei lumi de circ: <<Este o greşeală! Îşi vor da seama!>>”
Arhipelagul Gulag, Alexandr SoljenițînCe este Opinia publică?
„Nu ştiu cum o definesc sociologii, dar pentru mine este clar că ea poate fi alcătuită numai din opinii individuale care se influenţează reciproc şi care sunt exprimate liber şi absolut independent de opinia guvernului sau a partidului, sau de vocea presei. Şi câtă vreme în țară nu va exista o opinie publică independentă, nu există nicio garanţie că nimicirea nemotivată a milioane de oameni nu se va repeta din nou, că ea nu va începe în orice noapte, în fiecare noapte – poftim, chiar în noaptea asta, prima după ziua de azi.”
Mulți spun că e cartea care a deschis ochii Occidentului asupra ororilor totalitarismului sovietic și, printre altele, unul dintre posibilele motive ale căderii URSS!
8 ani de închisoare în lagărele de reeducare prin muncă doar pentru că a îndrăznit să critice politica dusă de Stalin! Să critice în sensul în care în 1945 a trimis scrisori codate unui prieten, iar pasajele în care îl critica pe Stalin au fost descifrate de serviciul de contrainformații al Armatei.
După anii de închisoare și o viață în exil, i se redă cetățenia rusă în 1990, iar peste 4 ani se întoarce în Rusia. Timp de 55 de zile, străbate țara, în lung și-n lat, în încercarea de „a ajunge la esența neamului său” și de a aduna „crâmpeie din sufletul rus pe care îl credea pierdut”.
Va scrie până la finalul vieții (august 2008, la 89 de ani) și va rămâne un fin și critic observator al realității ruse.
Adevărat profet al timpului său, Soljenițîn scria în 1981: „Sufletul meu nu acceptă ideea unui conflict ruso-ucrainean. Dacă, Doamne ferește, se va ajunge la asta, pot spune: niciodată, cu nicio condiție, nu voi lua parte la o luptă ruso -ucraineană și nu le voi permite fiilor mei să o facă – indiferent ce capete nesăbuite ar încerca să ne tragă acolo”.
Interesant, nu?!
Acestea fiind scrise, nu pot decât să vă urez lectură plăcută și să aștept sugestiile și recomandările voastre!