Și pentru noi doi, dar mai ales pentru ea: să petrecem o lună de zile în cea mai frumoasă țară din lume. Desigur că Italia, cum altfel? Nu mai e cazul să vă spun că a fost, este și cred că va rămâne destinația noastră turistică preferată. Am scris despre ea aici, aici, aici și aici și sunt convinsă că voi mai scrie mult și bine.
Planul, gândit acum multă vreme, a devenit realitate la sfârșit de mai, când m-am înarmat cu mult curaj și am luat două bilete (pentru mine și fetiță) doar dus către nordul Italiei. Soțul, cele două pisici și multele bagaje au ajuns după și mai multe ore petrecute în cei aproape 1.300 de kilometri parcurși cu mașina. Drumul lor a fost lung și obositor, al nostru – scurt, distractiv și relaxant.
Nu a fost prima dată când am călătorit cu avionul cu fetița, așa că nu aveam prea multe emoții. Știam și din experiențele anterioare ce să nu fac în călătoria cu un copil atât de mic. Cel puțin în teorie, că în practică se poate întâmpla oricând, orice. Cum pentru noi a fost însă de fiecare dată de la bine în sus, poate voi scrie cât de curând un articol cu câteva sfaturi utile celor care se încumetă să urce în avion cu un bebeluș.
Cert este că a dormit și la dus și când ne-am întors acasă, iar eu am avut timp să văd câteva filme pe care le vânam de ceva vreme. Happy mum, happy baby!


Și acum să vă spun despre vacanță.
Continuă lectura „Pohta ce-am pohtit!”