Așa cum am scris de fiecare dată, recomandările mele sunt pur subiective, pentru că, până la urmă, atunci când vine vorba despre cărți, totul e relativ și subiectiv. Dar chiar și așa, îndrăznesc să vin cu acest top 3 LUNAR al celor mai frumoase cărți citite de mine până acum. Citite și recitite!
Așa că iată un nou top 3 cărți de citit într-o viață
La răscruce de vânturi, singurul roman publicat de Emily Brontë, nu cred că are nevoie de prea multe prezentări! Un roman unic, o capodoperă a literaturii universale. O poveste de dragoste obsesivă, bolnăvicioasă, unii ar spune chiar „demonică” dintre Catherine și Heathcliff, excelent scrisă de Brontë. Un roman care te ține cu sufletul la gură de la început și până la final. Dacă nu ai citit până acum cartea, „fuguța” și rezolvă problema! Mai întâi cartea, abia după ecranizările. Sunt multe, toate frumoase, dar mi se pare că niciuna nu se ridică la nivelul cărții! Dacă ar fi totuși să aleg, aș opta pentru varianta din 2009 cu Tom Hardy și Charlotte Riley. Mi se pare cea mai bună ecranizare, dar asta și pentru că – recunosc – am o mare slăbiciune pentru Tom Hardy! 🙈

Casa spiritelor, Isabel Allende
Nu vă lăsați înșelați de titlul cărții! Nu veți găsi nimic legat de magie, spiritism, întuneric. Poate doar realism magic! O poveste care se întinde pe un secol și care stă sub semnul iubirii, al tragediilor, al dramelor de tot felul (sociale, economice, politice). Chiar dacă are peste 400 de pagini, să știți că se citește extrem de ușor, este fluidă și captivantă și vă garantez că povestea vă va urmări ceva vreme.

O minunăție de carte! Am găsit-o acum mulți ani într-un anticariat de la Universitate. Am răsfoit-o puțin și m-am îndrăgostit pe loc de ea. Mai citisem cărți scrise de Maurois (mai ales biografii), dar cartea aceasta, pe care nu cred să fi dat mai mult de 7 lei, s-a dovedit a fi una dintre cele mai valoroase din biblioteca mea.

Se spune adesea că cei care rămân optimiști de-a lungul existenței lor și care își păstrează, în ciuda încercărilor și obstacolelor, încrederea în viață, sunt cei care au avut o copilărie fericită…Puțini oameni au nutrit pentru părinții lor o admirație mai constantă decât mine. Și azi când mă gândesc la ei și îi compar cu miile de oameni pe care i-am cunoscut, îmi dau seama că erau, prin valoarea lor morală, superiori aproape tuturor celorlalți!
…
Până la urmă, noi avem o singură datorie: aceea de a fi fericiți!
Andre Maurois, Memorii
Cam atât pentru acum! Ne vedem cu un alt „top 3 cărți de citit”, luna viitoare. Până atunci, aștept opiniile, sugestiile și recomandările voastre, în materie de cărți. Și nu numai! ❤️